Ce este Hedging-ul?

Tehnicile de hedging implică, în general, utilizarea instrumentelor financiare cunoscute sub denumirea de derivate.

Acestea sunt contracte între două părți care urmăresc prețul unui activ subiacent. Derivatele permit investitorilor să obțină expunere la mișcările de preț ale unui activ fără a fi nevoiți să dețină activul în sine.

Pentru investitorii în criptomonede, această expunere indirectă poate fi deosebit de valoroasă, deoarece elimină necesitatea unei soluții sigure de custodie. Deoarece derivatele de hedging sunt pur și simplu contracte între două părți care generează un randament bazat pe mișcarea prețului unui activ subiacent, niciuna dintre părți nu trebuie să dețină efectiv activul în cauză. De la tranzacția inițială până la decontarea finală, niciun cryptoasset real nu este cumpărat sau vândut. 

Cele mai comune două derivate utilizate pentru a face hedging pe pozițiile de tranzacționare crypto sunt contractele futures și opțiunile. Ambele permit investitorilor să deschidă poziții long și să profite atunci când un activ subiacent crește în preț sau să deschidă poziții short și să profite atunci când acesta scade. Ele reprezintă, în general, dreptul de a cumpăra sau de a vinde un anumit activ la un preț specific la o anumită dată viitoare.

Atunci când tranzacționează contracte de opțiuni crypto, un investitor poate cumpăra opțiuni call (dreptul viitor de a cumpăra un activ la un preț specific) sau opțiuni put (dreptul viitor de a vinde un activ la un preț specific). Atunci când acest lucru este făcut pentru a proteja o investiție inițială de volatilitatea descendentă, se numește „hedging”. 

Pentru a achiziționa un contract de opțiuni, un trader trebuie să plătească o primă pentru a obține acest drept exercitabil. Primele opțiunilor asigură compensarea vânzătorilor de opțiuni, deoarece cumpărătorul nu are obligația de a cumpăra sau vinde un anumit activ dacă opțiunea se dovedește a fi neprofitabilă, cunoscută și sub denumirea de out of the money (OTM).

Opțiuni Put

Să presupunem că un investitor deține o anumită cantitate de ether (ETH) – criptomoneda nativă a Ethereum.

Deși crede în perspectivele pe termen lung ale proiectului, este îngrijorat de problemele de dezvoltare pe termen scurt care ar putea afecta negativ prețul ETH. Pentru a-și proteja investiția, poate cumpăra o opțiune put pe ETH, care îi oferă dreptul, dar nu obligația, de a vinde ETH la un preț specific (cunoscut și sub denumirea de preț de exercitare) la o anumită dată viitoare.

Dacă prețul ETH scade sub prețul de exercitare, investitorul poate exercita opțiunea și vinde ETH la prețul de exercitare mai mare, compensând pierderile din portofoliu.

Contracte Futures 

Contractele futures sunt acorduri de a cumpăra sau vinde un anumit activ la un preț specific la o anumită dată viitoare – cunoscută sub denumirea de dată de decontare a contractului.

Decontarea are loc indiferent de prețul activului, ceea ce înseamnă că, dacă o parte este de acord să vândă un bitcoin la 40.000 $ și prețul de piață al BTC în ziua decontării este de 30.000 $, va fi forțată să efectueze vânzarea – rezultând o pierdere de 10.000 $.

Să presupunem că un investitor în bitcoin este îngrijorat de un anunț iminent din partea Președintelui Rezervei Federale și crede că acesta ar putea afecta negativ sentimentul pieței crypto.

Pentru a se proteja împotriva incertitudinii declarației Președintelui Rezervei Federale, investitorul poate încheia un acord de contract futures și poate deschide o poziție short pe bitcoin (ceea ce înseamnă că profită atunci când prețul bitcoin scade). Dacă investitorul are dreptate și prețul bitcoin scade în urma anunțului Fed, poziția sa short pe contracte futures va fi profitabilă.

Contractele swap perpetue, sau „perps”, sunt similare cu contractele futures în multe privințe. Diferența principală este că, în loc să aibă o dată de decontare viitoare predeterminată, ele pot fi reînnoite continuu, oferind unui trader o metodă de hedging care nu are o dată viitoare predeterminată la care se va încheia.

Pentru a se asigura că un contract perp urmărește prețul activului său subiacent, este utilizat un mecanism de rată de finanțare prin care traderii long și short își plătesc reciproc comisioane, în funcție de faptul dacă prețul contractului perp este peste sau sub prețul spot de piață la un moment dat.

De exemplu, dacă există o cerere de volum mai mare pentru contracte perp long pe bitcoin decât pentru contracte perp short pe bitcoin pe piața actuală, prețul contractului va tranzacționa peste prețul spot actual de piață al bitcoin. Pentru a descuraja noii traderi long să intre pe piață și să crească această discrepanță de preț, sistemul ratei de finanțare va cere traderilor long să plătească un comision traderilor short la intervale fixe, pe baza dimensiunii pozițiilor lor deschise.

În acest scenariu, traderii short ar primi un randament procentual constant din comisioanele plătite de traderii long până când contractul ar reveni la prețul spot de piață al bitcoin.